luni, 19 octombrie 2009

Să facem cunoştinţă:)







SARS România, pe lângă site-ul http://www.sars.ro/ , şi-a făcut blog, pentru a ţine publicul la curent cu cele mai noi activităţi desfăşurate. Vom posta date despre evenimentele pe care le vom organiza, despre campaniile pe care le vom promova - la care am dori să ne fiţi alături - şi, de ce nu?, despre ce înseamnă să faci parte din familia SARS.

Pentru cei care nu ne cunosc, cred că o mică descriere a activităţii noastre îi va lămuri. Astfel, ca specialităţi SAR, avem salvarea de la înălţime, din subteran, din apă, din medii toxice sau din medii cu temperaturi extreme. SARS poate interveni în situaţiile speciale, având în vedere că personalul nostru cuprinde cadre medicale specializate în prim ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă, persoane abilitate pentru a executa intervenţii la înălţime (alpinişti), atât în mediul urban cât şi în cel montan, subteran (speologi), scafandri, precum şi persoane care au absolvit şcoala de escaladă pe gheaţă din Chamonix (Franţa).


Ca dotare, avem două autoturisme de teren greu. Una dintre ele este maşina medicului, iar cealaltă este o ambulanţă dotată pentru intervenţiile de urgenţă şi resuscitare. Totodată, avem şi echipament de specialitate pentru a interveni în situaţiile sus enumerate.

Ataşez fotografii de la una dintre cele mai importante acţiuni ale noastre, Campionatul Mondial de Salvare Canină, care a avut loc la Craiova la începutul lunii iulie, unde SARS România a asigurat asistenţa medicală şi nu numai pe parcursul întregului eveniment.